Bună! Sunt Andrei.
Cine sunt eu?
Îmbrac nenumărate roluri, dar nu pentru că aș fi lipsit de personalitate sau pentru că nu mi-aș găsi locul, ci pentru că îmi plac provocările și am curajul de a răspunde acestora. Plin de iubirea celor importanți din viața mea, reușesc să îmi fructific pasiunile: fotografia, frizeria, ski-ul și până nu demult, muzica.
M-am născut în Botoșani, unde am perindat până prin 2006. La vârsta de 17 ani, un tren Iași-Timișoara urma să schimbe puțin povestea. Am ales să mă așez la Caransebeș pentru o perioadă, unde am înființat grupul psaltic Katharsis alături de alți 3 prieteni. Acum Andrei era independent, avea un job, studia, se dezvolta. Toate acestea contribuind la o maturizare timpurie.
Am absolvit Facultatea de Teologie și Facultatea de Drept.
Pasionat și de frizerie, în 2013, am deschis un salon de înfrumusețare pe care în continuare îl administrez cu dăruire. Iubesc iarna si sporturile ei, de aceea împreună cu un bun prieten organizăm regulat tabere dedicate piticilor, unde sunt si monitor.
Despre mine ca fotograf, că doar din cauza asta ne aflăm aici, pe acest site, pot spune că la fel ca si restul pasiunilor mele, aceasta este o exprimare a sufletului și a emoțiilor mele.
Totul a început cu aparatul tatălui meu cu care mă jucam în copilărie, era un Smena 8m. Prima mea dragoste a fost la 23 de ani, un Nikon d70s. Primul meu DSLR! De aici a început de fapt totul! Apoi totul a mers de la sine, ca la ski… mhm… nopți nedormite, studio, ochi lipiți de monitor și de aparat.
Am început să fotografiez pentru că iubesc oamenii cu adevărat și iubesc să văd cum radiază fericirea în ei. Să reușesc să capturez efemerul mi se pare că este cel mai de preț lucru pentru sufletul omenesc. Ce învățăm abia mai târziu este că uneori amintirile sunt singurele lucruri cu care rămânem pe veci. De aceea, de ce să nu înghețăm momentul?
Nu sunt un fotograf clasic, îmi place să surprind omul în toate ipostazele, cât mai crud. Viziunea mea include tot spectrul de emoții, de aceea mă concentrez pe evenimente unde sentimentele își ating apogeul. Stilul meu este unul poetic, liric și muzical, inspirat din viața reală, este o ciorbă și cu gust, și cu aspect – că tot îmi place să și gătesc!